S-ar putea susține că Marea Britanie a avut un rol decisiv de jucat în lupta împotriva Marii Depresiuni. Deși nu este sigur dacă toate metodele Marii Britanii au avut succes în limitarea crizei economice, ele oferă totuși o analiză interesantă a strategiilor utilizate de factorii de decizie politică într-un moment de incertitudine economică intensă.
Unul dintre răspunsurile imediate ale Marii Britanii la prăbușirea de pe Wall Street din 1929 a fost introducerea tarifelor ca mijloc de protejare a pieței interne de concurența străină. Acest lucru a fost văzut ca o modalitate de a permite industriilor de acasă să aibă timp să se reajusteze și să recupereze pierderile fără presiunea suplimentară a concurenței externe. Astfel de tarife au fost concepute astfel încât să fie graduale, crescând însă numărul de produse care se confruntă cu tarife. Unii experți au susținut că acest protecționism crescut a înrăutățit efectele Marii Depresiuni atât în Marea Britanie, cât și în străinătate, deși alții au felicitat Marea Britanie pentru că și-a protejat cel puțin propria economie de alte tulburări.
Marea Britanie a adoptat, de asemenea, o abordare extrem de monetizată a intervenției guvernamentale. Aceasta a însemnat că guvernul a căutat să folosească Banca Angliei pentru a influența sistemul financiar în așa fel încât să atenueze efectele depresiei. Această intervenție a luat în mod obișnuit forma introducerii unor rate scăzute ale dobânzii la obligațiunile preluate de Banca Angliei și a emiterii unei monede de rezervă care ar putea fi utilizată pentru a acorda împrumuturi altor țări.
Alte inițiative au inclus încercarea de a revigora industria prin investiții în zone precum transportul și exploatarea cărbunelui. În plus, guvernul a crescut nivelul de impozitare pentru a încerca să acopere pierderile cauzate de depresie. Acesta a fost conceput pentru a oferi o soluție pe termen scurt, în timp ce industria ar putea să-și crească încet puterea și nivelurile de producție din nou.
Toate acestea creează o imagine impresionantă a rezistenței și hotărârii în fața crizei. Cu toate acestea, există o altă latură a acestui lucru; o imagine mai întunecată cu consecințe grave care își arată și astăzi efectele. Acesta este faptul că aceste măsuri au avut un impact grav asupra sărăciei și dificultăților cu care se confruntă mulți muncitori din cauza impozitării crescute, ducând la foamete și la creșterea nivelului șomajului. Acest lucru a fost deosebit de grav în zonele cu o industrie puternică, cum ar fi Nord-Estul și Scoția.
Este clar că Marea Britanie a folosit o gamă largă de măsuri în încercarea de a combate Marea Depresiune. În cele din urmă, deși multe dintre aceste măsuri ar fi putut ajuta la ușurarea durerii crizei, rămâne faptul că pur și simplu nu se poate argumenta că au avut vreo formă de succes de lungă durată. Acest lucru a fost văzut în faptul că economia Marii Britanii nu și-a revenit până în anii 1940.
Reglementări guvernamentale și interferențe
Una dintre deciziile cheie luate de guvernul britanic în timpul Marii Depresiuni a fost creșterea nivelului lor de interferență de reglementare și industrială în economie. Aceasta a însemnat încercarea de a stabili fluxul sectorului economic prin încercarea de a controla marea majoritate a piețelor, inclusiv domenii precum sectorul bancar și cel al investițiilor. Această interferență a fost văzută ca un mijloc de a preveni supraextinderea pieței, permițând pieței să se redreseze treptat cu cât mai puține pierderi posibil.
În timp ce mulți au salutat decizia, unii experți au argumentat împotriva supra-reglementării pieței, susținând că ar reduce eficacitatea și rezistența pieței pe termen lung. Acest lucru a avut un impact deosebit asupra sectorului bancar și financiar, deoarece controalele mai stricte asupra creditării de către guvern au fost considerate ca dăunând atât consumatorilor, cât și întreprinderilor, din cauza reducerii capitalului disponibil.
În plus, guvernul a sporit utilizarea impozitării, în special la niveluri mai ridicate, ca modalitate de a colecta banii necesari pentru a ajuta la redresarea economiei. Asemenea măsuri au fost considerate necesare de unii, în timp ce alții au susținut că ar duce la dificultăți suplimentare pentru cei aflați la capătul inferior al scarii economice. Din păcate, acest argument s-a dovedit a fi adevărat, deoarece șomajul și sărăcia au crescut la niveluri fără precedent în zonele din Marea Britanie.
Extinderea cheltuielilor guvernamentale
În încercarea de a lupta împotriva Marii Depresiuni, guvernul britanic a căutat să-și mărească nivelurile de cheltuieli prin introducerea diferitelor strategii. Aceasta a inclus extinderea sectorului public, concentrându-se pe domenii precum transportul și exploatarea cărbunelui. Aceste investiții au fost văzute ca o modalitate de stimulare a economiei, oferind locuri de muncă pentru cei care au rămas șomeri din cauza Marii Crize.
Guvernul a oferit, de asemenea, granturi și stimulente pentru întreprinderi pentru a le încuraja să producă mai mult, precum și a oferi sprijin financiar celor care au cea mai mare nevoie. Aceasta a fost văzută ca o modalitate de a atenua dificultățile cauzate de Marea Depresiune, oferind în același timp stimulul economic atât de necesar pentru a încerca să readucă o anumită stabilitate piețelor.
Guvernul Regatului Unit a fost, de asemenea, dornic să promoveze legături mai puternice cu țările străine, pentru a încuraja schimburile suplimentare de bunuri și servicii. Aceasta a fost văzută ca o modalitate de accesare a piețelor de capital care altfel ar fi fost inaccesibile din cauza necazurilor de acasă. Este interesant de observat că, în ciuda situației economice nefavorabile ale vremii, această strategie s-a dovedit destul de reușită în a stimula poziția economică a Marii Britanii, posibil într-o măsură mai mare decât celelalte mijloace adoptate.
Standardul de aur
Poate cea mai îndrăzneață decizie luată de factorii de decizie britanici în timpul Marii Depresiuni a fost să rămână pe standardul aur. Aceasta a fost o mișcare îndrăzneață, deoarece standardul de aur a impus o limitare a capacității guvernului de a crește suma de bani disponibilă pe piețe. Furnizarea de capital a fost considerată de o importanță capitală în încercările de a reduce criza economică, dar standardul aur a fost văzut ca o modalitate din ce în ce mai depășită și ineficientă de a rezolva problema. Aceasta avea să se dovedească o greșeală fatală, deoarece redresarea Marii Britanii a fost condamnată din cauza lipsei de lichiditate.
Cu toate acestea, în timp ce decizia de a rămâne pe standardul aur a fost văzută ca neînțeleaptă de mulți, au existat cei care au susținut decizia, susținând că aceasta oferă un tampon împotriva factorilor externi și este necesară pentru a păstra integritatea monetară a națiunii. În cele din urmă, cei împotriva standardului aur s-au dovedit a avea dreptate, deoarece recuperarea Marii Britanii a rămas în urma altora care au abandonat standardul.
Răspunsul Partidului Laburist
Partidul Laburist din Regatul Unit era la putere atunci când a lovit Marea Depresiune și, prin urmare, erau în măsură să preia conducerea atunci când era vorba de răspuns la criză. Acest lucru a făcut ca Partidul Laburist să se concentreze mai mult pe politicile de asistență socială decât pe reformele economice, cu scopul de a oferi asistență celor mai afectați de dificultățile economice. Astfel de politici au inclus introducerea unui serviciu de sănătate gratuit, construirea de locuințe publice și acordarea de plăți de ajutor șomerilor.
În plus, Partidul Laburist a căutat să revigoreze industria și să creeze locuri de muncă prin investiții în domenii precum transportul și mineritul cărbunelui. Aceasta a fost văzută ca o modalitate de stimulare a economiei și de a aduce oamenii înapoi la muncă. Cu toate acestea, în timp ce aceste măsuri ar fi putut ajuta la atenuarea durerii Marii Depresiuni, în cele din urmă s-au dovedit extrem de ineficiente în rezolvarea problemelor de bază ale crizei.
Impact și moștenire
Metodele și strategiile folosite de guvernul britanic pentru a lupta împotriva Marii Depresiuni au avut un impact mare și au lăsat o moștenire de durată. După cum sa menționat anterior, politicile au avut un impact sever asupra claselor inferioare și mijlocii ale societății, ducând la sărăcie, șomaj și foamete. Acest lucru a fost resimțit în special în zonele care formaseră piatra de bază a industriei, cum ar fi Nord-Estul, unde declinul sectorului industrial a dus la scăderea salariilor și a condițiilor de viață.
Totuși, moștenirea Marii Depresiuni nu a fost în totalitate negativă, mai ales în ceea ce privește strategiile economice adoptate. De exemplu, intervenția guvernului în economie și nivelurile crescute de impozitare și reglementare care au venit cu aceasta au oferit un model pentru viitorul economiei, deschizând calea pentru eventuala redresare din criză.
Perspectiva Marii Depresiuni nu a fost întotdeauna roz și este clar că diferitele măsuri adoptate de guvernul britanic au avut succese mixte. Cu toate acestea, indiferent de rezultatul final, este evident că guvernul Regatului Unit a făcut o încercare curajoasă de a conduce țara printr-o perioadă economică dificilă.
